C.S.E.I. „Sf. Andrei” se numără astăzi printre cele cinci unităţi de învăţământ special din judeţul Suceava care oferă servicii educaţionale pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.
În anul 1975, pe lângă fostul liceu teoretic din localitate, se formează primele clase de învăţământ special pentru copiii cu deficienţă mintală din localitate şi zona limitrofă. Decizia nr. 202 din 14.04.1975 a ISJ Suceava marchează înființarea Școlii Generale Speciale din orașul Gura Humorului, care oferea educație specializată pentru 87 de elevi, distribuiți în 11 clase. Colectivul didactic era alcătuit la acea dată din 14 cadre didactice.
Treptat, școala s-a dezvoltat, baza materială s- a îmbunătățit, iar cadrele didactice au oferit asistență specializată unui număr din ce în ce mai mare de elevi.
Din anul 2003 – Şcoala Generală Specială cu clase de şcoală profesională, devine Centrul Şcolar Gura Humorului, instituţie care oferă servicii educaţionale pe verticală, servicii a căror calitate este probată în timp de procentul foarte mare de absolvenţi care se încadrează în muncă la diverse societăţi comerciale din ţară şi din străinătate.
Un reper major în evoluţia şcolii îl reprezintă anul 2009, când Centrul Şcolar „Sf. Andrei” se transformă în Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Andrei”, noul statut dobândit de instituție determinând lărgirea sferei de servicii educaţionale, terapeutice şi recuperatorii oferite de şcoală.
În perioada parcursă de la înfiinţarea şcolii profesionale și până în prezent, în planul de şcolarizare au fost introduse treptat specializări de pregătire profesională care se potriveau cât mai bine particularităţilor elevilor cu dizabilităţi și cerințelor pieții.
Calitatea pregătirii elevilor şi prestigiul şcolii noastre s-a menţinut, pregătirea profesională în diverse domenii a elevilor cu CES fiind o finalitate firească în recuperarea şi integrarea socio- profesională a acestor tineri.